Se pregătește trădarea! Anunțul agentului: ”FCSB poate ajunge la o înțelegere cu Dinamo”
articol scris de Digi Sport14.05.2025, 16:47
Kennedy Boateng (28 de ani) ar putea pleca de la Dinamo, după doar un singur sezon petrecut sub comanda lui Zeljko Kopic (47 de ani)

Serie A: Parma - Napoli, duminică, 21:45, DGS 1
SuperLiga: Slobozia - Sepsi, duminică, 16:00, DGS 1
Ajuns liber în vară de la Austria Lustenau, stoperul togolez a devenit imediat unul dintre cei mai importanți jucători ai ”Câinilor”, iar Gigi Becali (66 de ani) a pus ochii pe el.
Agentul lui Kennedy Boateng: ”FCSB poate ajunge la o înțelegere cu Dinamo””
Recent, latifundiarul din Pipera a dezvăluit că și-l dorește pe Kennedy Boateng la FCSB, iar impresarul fotbalistului de 28 de ani a reacționat.
Chiar dacă Tony Appiah a recunoscut că Boateng este fericit la Dinamo, acesta nu a ezitat să recunoacă că rivalele ar putea ajunge la un numitor comun în privința transferului.
”În fotbal, fiecare jucător are un preț și o valoare. FCSB este un club foarte bun și, desigur, poate ajunge la o înțelegere cu Dinamo. Nu știi niciodată în fotbal, dar, în acest moment, Boateng este fericit la Dinamo. FCSB este un club de top”, a declarat Tony Appiah, potrivit ProSport.

- 900 de mii de euro este cota de piață a lui Boateng, potrivit transfermarkt.com.
- 30 de meciuri a jucat togolezul pentru Dinamo, timp în care a marcat de două ori și a oferit două pase decisive.
- Kennedy Boateng mai are contract cu gruparea din ”Ștefan cel Mare” până în vara lui 2026.
Dinamo a pregătit oferta pentru Alexandru Musi

Dinamo a anunțat că e pregătită să realizeze peste 10 transferuri în această vară, iar una dintre ținte este Alexandru Musi (20 de ani).
Fotbalistul legitimat la rivala FCSB este dorit de către Andrei Nicolescu în Ștefan cel Mare și a vorbit despre transferul atacantului lateral.
Gigi Becali (66 de ani) e gata să renunțe la Alexandru Musi și astfel i-a setat și prețul pentru care îl va lăsa să plece: 500.000 de euro
ÎN DIRECT la Fotbal Club, Andrei Nicolescu a anunțat că Dinamo a pregătit o sumă de transfer pentru fotbalistul de 20 de ani, însă este una mai mică decât cea pe care latifundiarul din Pipera și-o dorește. Pe fir ar fi intrat și Universitatea Cluj, însă administratorul special al celor de nu se teme de gruparea pregătită de Ioan Ovidiu Sabău.
”Dinamo și-a asumat o sumă de transfer pentru el, este mai mică, dar este în zona aceea (n.r. 500.000 de euro). Nu o să facem licitație pentru el. Noi avem un calendar agreat și nu cred că se rezolvă ceva pe repede înainte”, a spus Andrei Nicolescu, la Fotbal Club.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Musi, potrivit transfermarkt.com
Etichete: liga 1 , transfer , fcsb - dinamo , kennedy boateng
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

IPJ Ilfov a venit cu precizări, după ce candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion...