Cristi Chivu s-a hotărât! 3 posibili înlocuitori pentru Hakan Calhanoglu
articol scris de Digi Sport04.07.2025, 21:35
Hakan Calhanoglu va pleca mai mult ca sigur de la Inter, în această perioadă de mercato.

Media: Digi Sport Special, duminică, 21:00, DGS 1
Media: Fotbal European, duminică, 19:00, DGS 1
Turcul a iscat un adevărat conflict la gruparea antrenată de Cristi Chivu, după ce "Nerazzurri" au fost eliminați de la Cupa Mondială a Cluburilor.
Trei posibili înlocuitori pentru Hakan Calhanoglu: Mandela Keita, Richard Rios și Ederson
Se pare că Inter deja s-a orientat spre posibilii înlocuitori, unde are destule opțiuni. Potrivit celor de la Tutto Mercato Web, cotidian specializat în transferuri, pe lista de dorințe a lui Inter ar fi Mandela Keita (Parma), Richard Rios (Palmeiras) și Ederson (Atalanta).
Surprinzător, nu jucătorul Parmei este cel dorit de Chivu, ci Ederson de la Atalanta.
- Citește și: Foto Soția lui Calhanoglu a luat atitudine, după ce Lautaro l-a făcut praf la flash-interviu
Lautaro Martinez nu s-a referit doar la Calhanoglu! Thuram, Pavard și Frattesi, pe ”lista neagră” a căpitanului lui Inter
Căpitanul lui Inter a spus că oricine nu vrea să rămână e liber să plece. Declarația a venit în contextul în care Calhanoglu e curtat intens de Galatasaray. Apoi, președintele lui Inter a confirmat că Lautaro Martinez s-a referit la mijlocașul turc.

Conform italienilor de la Tutto Sport, Lautaro Martinez s-a mai referit și la alți 3 colegi de la Inter. Este vorba de Marcus Thuram, Benjamind Pavard și Davide Frattesi.
Mai mult, zvonurile din ultima perioadă despre acești jucători l-ar fi făcut pe Lautaro Martinez să nu se mai stăpânească și astfel a ajuns să dea acele declarați.
Sursa citată anterior a relatat că Inter ar fi preferat ca aceste discuții să fie purtate în cadrul clubului și nu să fie făcute declarații în presă.
Este important de menționate că Hakan Calhanoglu și Frattesi nu au jucat deloc la Cupa Mondială a Cluburilor din cauza unor accidentări, în timp ce Marcus Thuram a evoluat doar contra lui Fluminense și Monterrey și Pavard doar contra lui Monterrey.
Hakan Calhanoglu, mesaj-fluviu după atacul lui Lautaro Martinez
Hakan Calhanoglu i-a răspuns public coechipierului său și, la rândul lui, a strecurat săgeți în mesajul său.
"După accidentarea suferită în finala Champions League, am decis să fac, totuși, deplasarea cu echipa în Statele Unite ale Americii. A contat mult pentru mine să fiu acolo și să îmi susțin colegii, chiar dacă nu puteam juca.
Din păcate, în timpul unui antrenament în SUA, am avut parte de o nouă accidentare, într-o zonă complet diferită. Diagnosticul? Ruptură musculară.
A devenit imposibil pentru mine, odată cu a doua accidentare, să fiu pe teren la acest turneu. Nu e niciun alt motiv în spate. Nimic mai mult. Ieri, am pierdut. Și a durut. Am simțit tristețe, nu doar ca jucător, ci și ca o persoană căruia îi pasă.
Chiar dacă momentan sunt accidentat, am pus mâna pe telefon imediat după meci și mi-am sunat câțiva colegi pentru a-i consola. Pentru că asta faci când îți pasă de echipa ta.
Ce m-a surprins și mai mult au fost cuvintele care s-au spus după. Cuvinte care au lovit puternic. Cuvinte care dezbină, nu care unesc. În toată cariera mea, niciodată nu am căutat scuze. Mereu mi-am asumat reponsabilitatea.
Am jucat chiar și când aveam dureri. Respect opinia fiecăruia. Indiferent că e a unui coleg sau chiar a președintelui. Dar respectul nu e o stradă cu sens unic.
Mereu am dovedit respect pe teren și în afara lui și cred că, în fotbal, la fel ca în viață, adevărata putere e demonstrată de oferirea respectului, mai ales când emoțiile sunt la punctul de fierbere.
Nu am trădat niciodată această echipă. N-am spus niciodată că nu sunt fericit la Inter. Au fost oferte în trecut, unele tentante. Dar am rămas. Pentru că, în adâncul meu, știu ce înseamnă acest tricou pentru mine și cred că acțiunile mele au vorbit clar.
Am avut onoarea de a purta banderola de căpitan pentru țara mea. Și am învățat că a fi conducător înseamnă să fii alături de echipă, nu să arăți cu degetul, pentru că asta e cel mai ușor.
Iubesc acest sport. Iubesc echipa asta. Iubesc culorile pentru care am luptat în fiecare zi, fără excepție. Ce rezervă acum viitorul, vom vedea. Dar istoria îi va ține mereu minte pe cei care au rămas în picioare, nu pe cei care au țipat cel mai tare", a transmis Calhanoglu, pe Instagram.
Etichete: inter , cristi chivu , hakan calhanoglu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Românul cu numele de cod GETO-TAC, liderul unui grup de luptători din prima linie în Ucraina, a...