Ce surpriză! Mario Balotelli a fost propus în liga a 3-a, după plecarea de la Genoa
articol scris de Digi Sport26.06.2025, 10:58
Mario Balotelli (34 de ani) va pleca de la Genoa în această perioadă de mercato, deoarece îi expiră contractul.

Media: Fotbal Club, vineri, 21:00, DGS 1
Supereroii fotbalului românesc: Drumul spre titlu - FCSB, vineri, 17:00, DGS 1
Atacantul italian a bifat doar 6 partide în sezonul trecut, în care nu a reușit nicio reușită.
Agenții lui Mario Balotelli l-au propus pe atacant la Murcia, în liga a 3-a din Spania
Ajuns la Genoa în toamna anului trecut, Balotelli nu a impresionat prin evoluțiile sale, motiv pentru care va părăsi gruparea patronată de Dan Șucu (62 de ani) pe 30 iunie, atunci când i se încheie contractul. Se pare că vârful italian vrea să ajungă la o echipă unde să prindă multe minute, iar agenții l-au propus într-un loc cu totul surprizător.
Potrivit celor de la Tutto Mercato Web, publicație specializată în transferuri, Balotelli ar fi fost propus de agenți la Murcia, grupare care va evolua în liga a 3-a din Spania și în sezonul următor, după ce a ratat promovarea în "Segunda Division".
Cel poreclit "Super Mario" a reușit să câștige de-al lungul carierei UEFA Champions League cu Inter (2010), trei titluri în Serie A, tot cu Inter (2008, 2009, 2010), dar și un titlu în Premier League cu Manchester City (2012). Cea mai mare cotă de piață a lui Mario Balotelli a fost în 2012, când valora 32 de milioane de euro.
- Mario Balotelli este cotat în prezent la 500.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com.
- Mario Balotelli a avut un start lansat de carieră și și-a trecut în CV echipe precum Inter, Manchester City, AC Milan și Liverpool, dar a continuat pe o pantă descendentă.
- Nice, Marseille, Brescia, Monza, Adana Demirspor și Sion sunt formațiile la care a jucat italianul începând cu vara anului 2016.
Luigi Cherubini este dorit de Genoa

Se pare că Genoa vrea să facă achiziții în flancul atacului și a pus ochii pe Luigi Cherubini (21 de ani), notează sursa citată anterior.
Acesta este legitimat la AS Roma, însă sezonul trecut a fost împrumutat în Serie B, la Carrarese. Acolo, în 34 de partide, a bifat 3 reușite, la care se adaugă și 5 pase decisive.

Cifrele lui Luigi Cherubini
- Are o cotă de piață de 2.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com.
- Are trei meciuri în naționala U20 a Italiei.
- Are 1,75 de metri înălțime și joacă pe postu de extremă stânga.
Etichete: mario balotelli , genoa , murcia , liga 3 spania , transfer mario balotelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, a postat un...

