Leo Grozavu nu a mai rezistat, după ce Botoșani a ajuns la trei înfrângeri consecutive
articol scris de Digi Sport20.04.2025, 19:24
FC Botoșani a pierdut clar, scor 0-3, pe terenul lui Poli Iași, în etapa a 5-a din play-out-ul SuperLigii.

Europa League: Tottenham - Man. United, miercuri, 21:45, DGS 1
Minifotbal: România - Uzbekistan, miercuri, 20:45, DGS 2
Golurile acestei partide au fost marcate de Mihai Bordeianu (minutul 13, penalty), Xhuliano Skuka (20) și Sekou Camara (74).
În urma acestui rezultat, Botoșani a ajuns la trei înfrângeri consecutive în play-out, după 0-1 cu UTA Arad și Oțelul Galați.
Leo Grozavu: ”Trebuie să arătăm mult mai mult caracter”
La finalul partidei, Leo Grozavu (57 de ani), antrenorul lui FC Botoșani, și-a certat elevii pentru modul în care au tratat ocaziile pe care și le-au creat la poarta lui Jesus Fernandez.
De asemenea, tehnicianul s-a arătat nemulțumit și de cum s-au descurcat fundașii săi în fața atacanților lui Poli Iași.

Leo Grozavu le-a atras atenția jucătorilor botoșăneni că trebuie să fie mult mai implicați pe teren pentru a salva echipa de la retrogradare în acest sezon.
”Fotbalul e pe goluri, nu pe spectacol. Am avut oportunitatea de a șuta mult mai bine. Dacă nu șutezi ca lumea nu ai cum să marchezi gol. E un penalty făcut cadou de noi (n.r. din minutul 12, comis de Matricardi). A doua fază a fost o contră care putea fi rezolvată altfel.
Vreau să văd de la jucători că-și doresc mai mult pe teren. O plimbăm, o ducem, dar dacă nu facem... Fotbalul e pe concret. Sunt foarte multe cadouri.
Lupta e ascuțită. Sunt foarte puține etape rămase și toate importante. Trebuie să arătăm mult mai mult caracter, mult mai multă ambiție. Am fost apatici, chiar dacă am condus jocul”, a spus Grozavu, la flash-interviu.
În urma acestui rezultat, Poli Iași se află pe locul al 9-lea, cu 26 de puncte, în timp ce FC Botoșani ocupă poziția a 13-a (de baraj), cu 22 de puncte.
Clasament play-out SuperLiga

VIDEO Rezumat Poli Iași - FC Botoșani, scor 3-0
Etichete: poli iasi , fc botosani , play-out , leo grozavu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Pavel Durov, fondatorul Telegram, anunță că este pregătit să vină și să depună mărturie în țara...