Exclusiv Dinamo, prima lovitură pentru noul sezon! Acord total pentru jucătorul de națională
articol scris de Emanuel Roșu02.04.2025, 17:28
Dinamo are un acord de principiu cu UTA pentru mijlocașul Cristi Mihai (20 de ani). Fotbalistul va sosi la București în vară, dar actele sunt la un pas de a fi parafate încă de acum.

Liga 2: FC Argeș - Voluntari, marți, 19:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, luni, 21:00, DGS 1
Trecerea lui Mihai la Dinamo se va face în schimbul a 350.000 de euro, anunță sursele digisport.ro. 200.000 de euro vor intra în perioada imediat următoare în conturile clubului din Arad, confruntat cu mari probleme financiare. Restul sumei va fi achitată ulterior.

Cristi Mihai, om de bază pentru Rednic la UTA
În acest sezon, Mihai a jucat 26 de meciuri pentru UTA în campionat și Cupa României. Are un gol și un assist. Cota sa de piață, conform transfermarkt, este de 750.000 de euro.
Deși e doar un copil, Mihai a strâns deja nu mai puțin de 63 de partide la prima echipă a UTei. A fost luat pentru prima dată în lot la un meci de primă ligă la 3 zile după ce a împlinit 17 ani. A fost pe bancă pe 26 septembrie 2001, într-un joc pierdut de UTA cu 1-0, acasă, în fața lui CFR Cluj.
Mihai dă cel mai bun randament ca mijlocaș central. Are un control bun al mingii și execuții surprinzătoare. Recent, a marcat un gol fantastic pentru naționala U21 a României. A adus victoria în Portugalia după o acțiune individuală spledidă. Mihai e născut la Arad și un produs 100% al centrului de tineret al clubului.
Golul marcat de Cristi Mihai contra Portugaliei la U21

Etichete: dinamo , uta , transferuri dinamo , cristi mihai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

A început numărătoarea inversă până la alegerile pentru viitorul președinte al României. Digi24 a...