Oficial Dinamo a anunțat 3 plecări: ”Le mulțumim”
articol scris de Digi Sport01.07.2025, 18:14
Marți, 1 iulie, Dinamo a oficializat trei plecări de la echipă.

Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 17:30, DGS 1
Josue Homawoo (27 de ani), Antonio Luna (34 de ani) și Astrit Selmani (28 de ani) au devenit jucători liberi.
Josue Homawoo, Antonio Luna și Astrit Selmani au plecat de la Dinamo
Toți cei trei aveau contracte scadente la 30 iunie, iar clubul le-a anunțat plecarea.
Dinamo a încercat să le prelungească angajamentele lui Josue Homawoo și Astrit Selmani, însă cei doi au refuzat.
”Jucătorii Astrit Selmani, Antonio Luna și Josue Homawoo au încheiat pe 30.06 colaborarea cu Dinamo.

Le mulțumim pentru contribuția avută și le dorim succes în tot ceea ce-și propun”, a anunțat Dinamo pe Instagram.
Selmani este la un pas să ajungă la Rakow (Polonia), în timp ce Josue Homawoo și-a dat deja acordul să semneze cu Standard Liege, noua echipă pregătita de Mircea Rednic.
Astrit Selmani, mesaj de despărțire pentru Dinamo: ”Dinamo va avea mereu un loc în inima mea așa că mă voi întoarce”
Ajuns la final de contract, Astrit Selmani a avut un mesaj pentru Dinamo și chiar a transmis că și-ar dori la un moment dat să se întoarcă în ”Ștefan cel Mare”.
”Vreau să mulțumesc familiei Dinamo. A fost un sezon incredibil și un an cu adevărat special alături de colegii mei de echipă, plin de amintiri și prieteni pe care îi voi purta mereu cu mine.
Sunt deosebit de recunoscător pentru sprijinul uimitor din partea fanilor, care m-au făcut pe mine și familia mea să ne simțim ca acasă din prima zi.
Mulțumesc enorm personalului și tuturor celor de la club pentru că au crezut în mine și au făcut această călătorie să fie memorabilă. Dinamo va avea mereu un loc în inima mea așa că mă voi întoarce”, a scris Selmani pe Instagram.
Etichete: liga 1 , dinamo , superliga , antonio luna , josue homawoo , astrit selmani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Doi copii şi o femeie au fost răniţi, după ce o şoferiţă a produs un accident rutier în judeţul...