”Suntem nerăbdători!” Matei Ilie a anunțat obiectivul României U21 de la EURO 2025
articol scris de Digi Sport28.05.2025, 21:47
Reprezentativa U21 a României a intrat în linie dreaptă în vederea pregătirii meciurilor de la EURO 2025.

Media: Digi Sport Special, miercuri, 20:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 18:30, DGS 1
Elevii lui Daniel Pancu (47 de ani) fac parte din Grupa A la turneul final, alături de Slovacia, Spania și Italia.
Matei Ilie, despre obiectivul României U21 de la EURO 2025: ”Vrem să depăşim performanţele generaţiilor precedente de la tineret”
Miercuri, 28 mai, selecționerul României U21 și Matei Ilie (22 de ani) au susținut o conferință de presă, în care au vorbit despre planurile ”Tricolorilor” la EURO 2025.
Fotbalistul care aparține de CFR Cluj a declarat că, la Campionatul European U21 din Slovacia, el şi colegii săi din echipa naţională de tineret a României îşi doresc să depăşească performanţele generaţiilor precedente.
”Simţim doar emoţii pozitive acum, fericire, suntem toţi nerăbdători să înceapă Campionatul European. Vrem să depăşim performanţele generaţiilor precedente de la tineret.

Dar vom lua totul pas cu pas, începând cu primul meci, iar de acolo mergem mai departe. Dar e important să nu ne gândim prea mult înainte”, a declarat Matei Ilie.
Stoperul a menţionat că se bucură că în grupă România va întâlni trei echipe puternice.
”Eu am fost fericit când am aflat adversarii din grupă. Cel mai frumos e când joci împotriva celor mai buni, când joci cu Italia, cu Spania, cu Slovacia. Sunt echipe de top în Europa, acolo unde vrem să fim şi noi”, a mai spus fundaşul.
Matei Ilie a subliniat că el şi colegii săi vor da totul la Europeanul din Slovacia: ”Liderul nostru este Louis Munteanu, dar toţi suntem uniţi, suntem ca nişte fraţi.
Am pornit de mult la drum, cu mulţi dintre ei mă cunosc de la Under-15. Aşa că trebuie să mergem la EURO şi să dăm totul”.
Lotul echipei naţionale Under-21 a României va pleca, joi, 29 mai, în Austria, la Bad Loipersdorf, acolo unde va efectua un stagiu de pregătire până pe 9 iunie.
Pe 4 iunie, naţionala U21 va disputa un meci amical cu echipa similară a Georgiei, calificată şi ea la turneul final.
- Selecţionata de tineret va evolua în luna iunie la Campionatul European U21. Va fi cea de-a patra participare consecutivă la un turneu final.
- Campionatul European de tineret din Slovacia se va desfăşura în perioada 11-28 iunie.
Lotul preliminar convocat de selecționerul Daniel Pancu pentru EURO 2025 U21:
PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);
FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Tony Strata (AC Ajaccio / Franța), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Mario Tudose (CFC Argeș), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite);
MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Rareș Ilie (US Catanzaro / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani);
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (US Lecce / Italia).
- Lotul final de 23 de jucători pentru EURO va fi anunțat pe 4 iunie.
- Louis Munteanu se regăsește și în lotul convocat de selecționerul primei reprezentative a României, Mircea Lucescu, pentru meciurile cu Austria și Cipru din luna iunie. Acesta va face pe parcurs joncțiunea cu reprezentativa de tineret.
Programul complet al meciurilor din Grupa A la EURO 2025 U21, din care face parte și România:
- Miercuri, 11 iunie: Slovacia – Spania (Bratislava, ora 19:00) | Italia – România (Trnava, ora 22:00)
- Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00) | Slovacia – Italia (Trnava, ora 22:00)
- Marți, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00) | Spania – Italia (Trnava, ora 22:00)
Grupele EURO 2025 U21
- Grupa A: Slovacia, Spania, Italia, ROMÂNIA
- Grupa B: Cehia, Anglia, Germania, Slovenia
- Grupa C: Portugalia, Franța, Polonia, Georgia
- Grupa D: Finlanda, Țările de Jos, Ucraina, Danemarca
Etichete: romania u21 , campionatul european u21 , euro 2025 , matei ilie , obiectiv romania u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

La doar 48 de ore după ce a pornit atacurile contra Iranului, Israelul a obținut superioritatea...