Jobe Bellingham / Foto: Profimedia

Încep negocierile! Jobe Bellingham are oferta pe masă

articol scris de Digi Sport
26.05.2025, 17:18
  • Baraj Liga 2: Râmnicu Vâlcea - Gloria Bistrița, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Germania - Portugalia, miercuri, 22:00, DGS 1

Jobe Bellingham (19 ani) o poate lua pe urmele fratelui său, Jude Bellingham (21 de ani), care în acest moment este titular la Real Madrid. 

În acest moment, tânărul fotbalist se află la Sunderland, echipă pe care a reușit să o ajute să promoveze în Premier League. 

Jobe Bellingham este dorit de Eintracht Frankfurt

În acest sezon, Jobe Bellingham a evoluat în 43 de meciuri pentru Sunderland și ar putea să prindă un transfer important în această vară, așa cum anunță presa din Germania. 

Fratele mai mic al starului de la Real Madrid este dorit de Eintracht Frankfurt, ocupanta locului trei din Bundesliga. Conform jurnalistului Florian Plettenberg, nemții deja i-au contactat pe agenții lui Jobe Bellingham, iar negocierile se vor muta chiar Germania. 

Sursa citată susține că fotbalistul va merge personal la Frankfurt pentru a își negocia viitorul, iar dacă totul va merge conform planului va ajunge în Bundesliga. Scenariul este unul asemănător cu cel al lui Jude, care în iulie 2020 a plecat de la Birmingham, tot din Championship, la Borussia Dortmund. 

Jobe Bellingham / Foto: Profimedia
  • 22 milioane de euro este cota de piață a lui Jobe Bellingham, potrivit transfermarkt.com. 

Prețul lui Jobe Bellingham

În acest moment, Sunderland îl evaluează pe Bellingham la 25 de milioane de euro. Fratele său mai mare a plecat pe o sumă similară în 2020, de la Birmingham la Borussia Dortmund, mai exact 30 de milioane de euro. 

Cel mai mare vis al lui Jude Bellingham: "Să reprezint Anglia cu fratele meu"

Jude Bellingham a recunoscut că visul său cel mai mare este să reprezinte naționala Angliei alături de fratele său mai mic, Jobe.

"Pentru avem o vârstă similară și am jucat împreună atât de mult timp pe stradă și pe gazon, să reprezint cu fratele meu Anglia ar fi cel mai mare vis al vieții mele.

Asta ar însemna mai mult decât orice trofeu. Mai ales dacă am reuși să jucăm împreună la un turneu major și să câștigăm împreună. Sincer, nimic nu s-ar apropia de asta. Nimic!"", a povestit Bellingham în podcast-ul Out Of The Floodlights.

Etichete: transfer , sunderland , bundesliga , eintracht frankfurt , jude bellingham , jobe bellingham


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Donald Trump, mai periculos pentru Rusia decât atacurile Ucrainei. Ce are de pierdut Vladimir Putin dacă își păstrează intransigența

Rusia și Ucraina sunt în continuare la fel de îndepărtate ca întotdeauna, cele două țări aflate în conflict fiind incapabile să realizeze progrese semnificative în negocierile directe de la Istanbul. Deși luni s-a convenit asupra schimbului unui număr mai mare de prizonieri, Moscova și Kievul rămân profund divizate cu privire la modul în care poate fi pus capăt războiului din Ucraina, scrie CNN.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

După patru ani și jumătate! Dennis Man a semnat

S-a terminat! ”Cea mai frumoasă actriță de la Hollywood” a confirmat că a anulat nunta și că a pus capăt relației

L-au convins! Alexandru Musi a spus ”DA” pentru transfer

Exclusiv Gigi Becali s-a răzgândit: ”Nu fac asta pentru că sunt fraier. Gata, la revedere! Nu mă mai interesează”

Unirea Slobozia și-a găsit antrenor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Dan Șucu nu se oprește! Un titular din naționala României, față în față cu transferul la Genoa

Diego Simeone ”a luat foc”, după ce regulamentul a fost schimbat din cauza penalty-ului lui Julian Alvarez

”Asta e prima opțiune!” Gianluigi Donnarumma, prima reacție despre posibila plecare de la PSG

News Alert Ar fi o lovitură imensă pentru Becali! Charalambous, negocieri cu o mare echipă: acum o lună a bătut-o pe Chelsea!

Citeşte şi

Acord cu Jobe Bellingham! Transferul e tot mai aproape

Horațiu Moldovan, gata de transfer: ”E dornic să joace acolo”

PEROZRuptura din familia Beckham. Ce sfat îi dădea Brooklyn surorii sale, Harper, în contextul disputei acestuia cu părinții săi

FILM NOWȚinuta mult prea decoltată a pus-o în dificultate. Dakota Johnson a încercat să se acopere cu un șervețel și un pulover, la tv

CFR mai face un transfer. Clujenii își iau un muncitor citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cristi Chivu e favorit acum să o preia pe Inter! Prima opțiune a milanezilor, blocată citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Misha revine în atenția fanilor cu o apariție spectaculoasă. A pozat în cizme din latex, lungi până la coapse, și un sacou din piele

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misha revine în atenția fanilor cu o apariție spectaculoasă. A pozat în cizme din latex, lungi până la coapse, și un sacou din piele

Digi World

Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute: „Moartea nu e sfârșitul!”

Digi Animal World

Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline

OSZAR »